SHARE

In functie de culoarea naturala a parului tau, poti alege una sau mai multe metode de a-ti colora si nuanta parul. Prin colorarea naturala a parului ii poti schimba culoarea fara sa te mai ingrijorezi ca acesta ar putea fi afectat, cum se intampla atunci cand folosesti vopsele din comert.

Colorarea naturala a parului este cea mai buna metoda pentru a-ti pastra podoaba capilara sanatoasa si a fi, in acelasi timp, in pas cu tendintele modei. Am ales pentru tine 5 metode naturale de colorare si nuantare a parului care nu te vor dezamagi:

1. Ceaiul de musetel si galbenele pentru deschiderea parului – ceaiul de musetel este recunoscut pentru proprietatile sale curative, insa acesta poate fi folosit cu succes si pentru deschiderea parului cu cateva nuante. Se foloseste astfel: la un litru de apa fiarta se pun 4 plicuri de ceai de musetel si 4 de galbenele si apoi se lasa la fiert timp de 30 minute. Dupa ce amestecul a fiert se ia dupa foc si se strecoara prin sifon. Parul se spala cu sampon in mod obisnuit si la final, dupa ce acesta a fost clatit, pe parul proaspat limpezit se toarna solutia de musetel si galbenele. Se repeta acest proces de mai multe ori. Dupa aceasta, parul se infasoara intr-un prosop si este lasat sa se usuce in mod natural.

2. Ceaiul negru si cafea pentru nuante de brun-ciocolatiu – cafeaua si ceaiul negru inchid culoarea parului, conferindu-i acestuia o nuanta de brun-ciocolatiu. Pentru a obtine acest efect se fierb 4 pliculete de ceai negru sau 8-9 linguri de cafea si se adauga pe parul uscat. Se repeta acest proces cel putin de 2 de ori. Cafeaua este lasata pe par timp de 30 minute si apoi se clateste cu apa calduta.

3. Coaja de nuca pentru inchiderea parului cu cateva nuante – coaja de nuca inchide vizibil parul conferindu-i o nuanta de brunet natural, pastrandu-l in acelasi timp sanatos. Fierbe un pumn de coaja de nuca in 3 litri de apa timp de 30 minute pana obtii o solutie de culoare inchisa. Aceasta solutie se lasa sa se raceasca, apoi se clateste parul cu ea. Este indicat sa folositi manusi cand desfasurati aceste operatiuni.

4. Otet si lamaie pentru deschiderea firului de par si pentru fortificare – zeama de lamaie poate fi folosita cu succes de cei care vor sa-si deschida culoarea parului. In schimb, otetul are rolul de a intari firul de par si a-i conferi stralucire. Amestecul se prepara in felul urmator: intr-un litru de apa se storc doua lamai mari si se pun 2 linguri de otet (nu balsamic). Cu aceasta solutie se clateste parul dupa ce a fost spalat. Nu se mai utilizeaza apa dupa operatiune.

5. Suc de morcovi pentru nuanta de roscat – sucul proaspat de morcovi combinat cu suc de sfecla confera parului o frumoasa nuanta de roscat. Acest amestec are si bogate proprietati nutritive, astfel incat parul va beneficia, pe langa colorarea propriu-zisa, de un adevarat tratament de regenerare si revitalizare. O jumatate de cana de suc de morcovi se combina cu o jumatate de cana suc de sfecla si se aplica prin tamponare pe parul proaspat spalat. Se lasa sa actioneze 30 de minute dupa care se clateste cu apa calduta. Procesul se poate repeta saptamanal, pana se obtine efectul coloristic dorit.